Autismul este o tulburare a creierului care limitează capacitatea unei persoane de a comunica și de a relaționa cu alte persoane. Afecțiunea apare pentru prima oara în vârsta copilăriei și…
Când un copil este prima oară diagnosticat cu autism, adesea părinții se străduiesc să găsească serviciile potrivite, doctori, școli și terapeuți. Ceea ce nu anticipăm întotdeauna este că relațiile cu…
Lui Daniel îi place să se joace. Este un băiețel isteț, dornic să aibă prieteni, să se bucure de daruri și să ofere iubire. Povestea lui este cea a unui…
Mirunei îi place să danseze, iubește baletul și visează în secret să poarte un tutu pe scenă, iar publicul să o aplaude. Dorința micuței ar putea fi îndeplinită nu peste…
Nicu a ajuns la Asociația „Surâsul Albastru” ca voluntar, apoi statutul i s-a schimbat și a devenit membru al echipei de lucru. L-a atras încă de la început problematica generală…
Andreea Coșulea își dorea demult să intre într-un centru pentru copiii cu nevoi speciale, iar la un moment dat dorința i s-a îndeplinit. O perioadă a lucrat ca însoțitor pentru…
Deoarece mediul înconjurător este extrem de bogat în stimuli, avem nevoie de diverse strategii pentru a putea memora multitudinea de elemente din jur. Pentru a eficientiza învățarea folosim cu precădere…
Din camera cu ușă albă se aude un glas vesel, care depășește uneori acordurile muzicii. Râsetele și bătăile din palme, semn de mare bucurie, ne spun nouă, invitați la centrul…
Decontarea serviciilor în cazul copiilor cu autism de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este scăzută deoarece numărul de medici psihiatri care pot recomanda terapia și care se…
Povestea Gabrielei a început în urmă cu şase ani, într-un sat de lângă Iaşi. Fetiţa este al doilea copil al unei familii ce şi-a dorit mereu să fie fericită. Nimic…
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea tuturor cookie-urilor.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.