Despre Proiect
Prin proiectul “Dezvoltarea Abilităților prin Recreere pentru copiii cu autism”, Asociația Surâsul Albastru, cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Personelor cu Dizabilități, își propune să aducă împreună copilul (beneficiarul) diagnosticat cu TSA și întârziere în dezvoltare, familia acestuia, terapeuți și cadre didactice, actori fără de care integrarea în societate nu poate fi posibilă.
Scopul Proiectului
Scopul proiectului este de dezvoltare a abilităților prin joc a copiilor cu TSA și întârziere în dezvoltare, de diversificare a metodelor terapeutice prin activități culturale (art-terapia), recreative (terapia ocupațională de grup – atelier de olărit) și sportive (hipoterapia) și totodată de creștere a nivelului de conștientizare, de informare a însoțitorilor copiilor cu TSA, respectiv părinți, cadre didactice și specialiști, privind drepturile persoanelor cu dizabilități la viața publică (ex. accesul la sistemul de învățământ etc) și de indrumare privind cunoașterea facilităților și beneficiilor persoanelor cu dizabilități. Proiectul se va derula pe parcursul a trei luni, respectiv în perioada august – octombrie 2024.
Ce se va face, concret?
În această perioadă, Asociația Surâsul Albastru va organiza o serie de activități recreative care implică în primul rând ședințe de terapie de integrare senzorială de grup pentru cei 50 de beneficiari direcți, diagnosticați cu autism, care sunt înscriși la Centrul de zi pentru copii cu dizabilități Surâsul Albastru, dar și activități de consiliere a celor 50 de familii/însoțitori ai acestora, prin implicare directă, în aplicarea/continuarea terapiei de integrare senzorială acasă sau în mediul comun/familiar, activități de instruire a cadrelor didactice din învățământul preșcolar și primar cu privire la modul de lucru cu copiii cu TSA, la modul de adaptare a curriculei școlare cu nevoile acestora, în vederea dezvoltarii și integrării lor în colectivitate.
Prima ieșire – Arcaland
La ARCALAND, copiii vor avea parte de o zi minunată în mijlocul naturii, înconjurați de animăluțe adorabile precum lame, veverițe, fazani, lebede, struți, găini, cerbi și multe altele. Vor sări pe trambuline, se vor cățăra, vor trage cu arcul, vor dansa și se vor aventura pe tiroliană. Cei de la ARCALAND ne vor răsfăța cu două ateliere superbe – unul în care copiii vor avea ocazia să hrănească animăluțele și unul creativ, unde își vor pune imaginația la lucru pictând forme din ipsos. Pe lângă activitățile minunate, ne vom bucura de suc, apă, fructe și bomboane – toate oferite cu drag de prietenii noștri de la ARCALAND. Iar pentru că o zi atât de frumoasă merită să fie completată cu o masă delicioasă, Hotel Unirea Iași ne va surprinde cu niște platouri spectaculoase și gustoase.
A doua ieșire – Arca lui Noe
O a doua activitate prevăzută în proiect este destinată recreerii îmbinată cu actul de cultură. Acțiunea se va desfășura la complexul Arca lui Noe, unic în județul Iași și care este amenajat pentru persoanele cu dizabilități. Aici, cei 50 de copii alături de părinții și terapeuți vor învăța să se joace atât împreună cât și alături de copiii tipici aflați în centrul de distracție. În aceeași locație se va organiza o ședință de art-terapie, beneficiarii și însoțitorii acestora participând la o piesă de teratru pusă în scenă de artiști locali.
A treia ieșire – Cucuteni
Un atelier de olărit, ca și activitate outdoor (sesiune de terapie ocupațională). Atelierul de olărit se va desfășura în cadrul unei tabere de creație a artistilui plastic ieșean Ioneala Mihuleac, într-un spațiu unic și deschis în același timp și pentru persoanele tipice, în localitatea Cucuteni, comuna Cucuteni, județul Iași. Locația este unică în județul Iași și acceptă inclusiv persoane cu dizbilități ca și particpanți. Copiii, beneficiari ai centrului nostru, vor putea expermenta atât contactul cu comunitatea aflată în spațiul de desfășurare a activității propuse cât și meșteșugul olăritului. Organizarea atelierului de olărit de la Cucuteni are un dublu demers. În primul rând, este vorba de ședința de terapie de integrare senzorială a copiilor care impică activități nu numai de socializare cât și de terapie de dezvoltare a motricității fine. În alt doilea rând, copiii vor avea contact cu arta Cucuteni, unică în lume și explicată la nivelul lor de înțelegere
Alte activități cuprinse în proiect
În paralel cu activitățile de terapie recreativă destinate beneficiarilor proiectului, pe parcursul a trei luni echipa de terapeuți de la Surâsul Albastru va susține 50 de ședințe de consiliere a părinților beneficiarilor, ședințe care vor consta în instruirea/împuternicirea acestora pentru continuarea terapiei acasă și supervizarea lor prin vizitele terapeuților la domiciliul acestora.
Pentru creșterea nivelului de conștientizare și informare, asociația va organiza o conferință intitulată “Integrarea persoanelor cu autism în societate:provocări și soluții” la care vor participa specialiști de talie națională din Psihologie și Psihopedagogie Specială și nu numai. În cadrul conferinței, vor fi lansate două ghiduri, unul destinat familiilor copiilor cu autism intitulat “Îngrijire, dezvoltare și integrare. Bune practici pentru părinții copiilor cu autism” și cel destinat cadrelor didactice care lucrează cu copiii CES/TSA inntitulat “Strategii eficiente în sala de clasă, în lucrul cu copiii cu autism”.
Cele două ghiduri vor fi elaborate/redactate pe parcursul a două luni din cele trei prevăzute ca durată a proiectului de către o echipă de 8 terapeuți de la Asociația Surâsul Albastru, în colaborare cu cadre didactice atât din mediul academic cât și din cel preuniversitar.
FII MĂRINIMOS!
Dăruiește o șansă la viață independentă!
Donează pentru copiii cu autism:
Beneficiar: Asociația Surâsul Albastru
Cont IBAN: RO47BRDE240SV47442692400
