Campania „Construim împreuna Casa Albastră” – centru multifuncțional de terapie pentru persoanele diagnosticate cu autism, ce va oferi 210 m2 spațiu amenajat și dotat, 12 locuri de muncă pentru tinerii absolvenți și 9000 de ore de terapie pe an, pentru 50 de copii.
Asociația Surâsul Albastru dorește să deschidă un centru multifuncțional de terapie pentru persoanele diagnosticate cu autism. Pentru acest proiect avem nevoie de suma de 100 000 de euro din completarea formularelor 230, prin redirecționarea celor 3,5% din impozitul pe venit.
Campania „Construim împreuna Casa Albastră” se desfășoară în Palas Mall, partenerul copiilor cu autism încă din anul 2012. Voluntarii Asociației Surâsul Albastru vor fi prezenți în fiecare weekend în perioada 2 aprilie – 25 aprilie, în Palas Mall, în fața magazinului Mango și vă vor întâmpina pentru a completa formularul 230 cu scopul redirecționării celor 3,5% din impozitul pe venit.
Completarea formularului 230 se poate realiza în Palas Mall la standul amenajat sau la un click distanță din confortul casei/biroului dumneavoastră.
Campania „Construim împreună Casa Albastră” vine în întâmpinarea copiilor, adolescenților și adulților cu autism din municipiul și județul Iași, persoanelor ce nu au găsit un suport încă în ceea ce privește terapia sau persoanelor ce doresc să regăsească toate serviciile de terapie într-un singur centru.
Casa Albastră, centrul multifuncțional de terapie va oferi:
- Servicii de evaluare psihologică, terapie cognitiv-comportamentala, PECS, activități psihomotrice, terapie ocupațională, activități de socializare, terapii biomedicale;
- Programe nutriționale, kinetoterapie, logopedie;
- Plan personalizat pentru fiecare persoană ce beneficiază de servicii de terapie;
- 12 locuri de muncă pentru tinerii absolvenți din aceste domenii de activitate;
- Terapie pentru copiii, adolescenți și adulți cu tulburări din spectrul autist;
- Consiliere familie și workshop-uri.
Surâsul Albastru are o experiență de peste 7 ani de activitate, 36.000 de ore terapie și 300 de copiii beneficiari cu rezultate semnificative.
Vă mulțumim că sunteți alături de proiectele realizate în comunitate!
Vă rugăm să ne fiți parteneri în acest proiect și să susțineți copiii cu autism!
Adaugă valoare impozitului pe care îl plătești deja!
Completează formularul 230!
SPOT Asociația Surâsul Albastru – LINK