Emoție, teamă, confuzie, neliniște, nenumărate întrebări fără răspuns. Acestea sunt doar câteva dintre stările predominante pe care un părinte le simte atunci când află ce se întâmplă în mintea copilului său, acum declarat special. „Copilul meu este special”…
Din instinct, omul în faza inițială se panichează și clachează, apoi caută răspunsuri, și găsește alte întrebări. De ce ne temem, de fapt, atunci când aflăm că micuțul este diagnosticat cu TSA?
Laura Clery, persoană publică, a declarat de curând, după foarte multe judecăți primite de la oamenii din mediul online despre modul în care aceasta își educă primul născut, că în fapt, acesta prezintă un diagnostic care în primă fază i-a bulversat pe cei doi părinți, autism sever, de gradul 3. Semne comportamentale, de la feritul privirii, până la dispariția zâmbetului, i-a condus la consultul specialistului, apoi la realizarea acestei realități.
Trebuie să ne îngrijorăm? Trebuie să ne bucurăm? , se întrebau. Concluzia a venit rapid, ei realizând că trebuie să aibă răbdare și să-l sprijine pe copil. Datoria lor de părinți nu s-a schimbat, doar că astfel au înțeles de ce copilul lor era mai special, și acum îl lasă să se facă auzit așa cum trebuie.
La scurt timp după declarația publicată referitoare la situația prin care trec cei doi părinți alături de copilul lor, un domn a simțit nevoia să îi calmeze, dovedindu-le că un diagnostic nu te poate opri din a-ți îndeplini visele. Astfel, el povestește despre faptul că, deși confirmat cu TSA, a absolvit masterul, are propria casă, propria mașină, și se poate descurca singur în orice împrejurare. El este dovada vie că autismul nu este un obstacol.
Cum a spus Stuart Duncan, nu ar trebui să vedem autismul ca pe o dizabilitate, ci ca pe o diferită abilitate. Avem capacități și moduri diferite de a vedea și interpreta lumea, trebuie doar să le acceptăm ca pe o normalitate.
Importanța pe care o are prezența parentală în dezvoltarea cât mai armonioasă a copilului, este pregnantă și atunci când ne referim la micuții speciali. Totuși, nu ne referim doar la prezența fizică, care uneori poate fi îngreunată de un job, ci la cea care într-adevăr este puntea de legătură al relației mamă/tată- fiică/ fiu.
Trebuie să rămâneți pozitivi și să încurajați un comportament nou dobândit. Astăzi poate că aveți o părere despre ceea ce ar putea deveni copilul atunci când va crește, dar schimbarea poate apărea oricând, dar mai ales, atunci când ne așteptăm mai puțin. Evitați să puneți etichete pe dezvoltarea copiilor și aveți răbdarea de a le da timp să devină cineva potrivit pentru ei.
În final, consider că însemnătatea cea mai mare asupra parcursului de creștere al celor mici, îl are ancorarea de partea pozitivă a lucrurilor. Astfel, ar trebui să ne axăm mai mult pe ceea ce copilul reușește să facă, și să ne bucurăm de acest aspect, iar insuccesele, de care până și un adult are parte, să treacă în planul defocusării.
Surse: